De ce ne este încă necesară și benefică purtarea măștilor FFP2 și măștilor faciale de uz medical?

Experiența de viață ne-a arătat că nici “banala” gripă nu poate fi ignorată, întrucât poate avea un impact devastator asupra unui organism deja preocupat cu gestionarea unor afecțiuni cronice. Mai departe, COVID19 ne-a determinat să fim și mai precauți din cauza numărului extrem de mare de îmbolnăviri, dificil de gestionat. Purtăm o mască de protecție respiratorie FFP2 sau masca facială de uz medical tip II sau IIR în timpul acestei îndelungi pandemii, din același motiv pentru care nu stăm confortabil într-un nor de praf, iar instinctul de apărare ne determină să ne acoperim gura, nasul și ochii. 

Comportamentul preventiv este o mână de ajutor adusă sistemului imunitar. În fond, nimănui nu îi place să fie bolnav, iar dacă ne imbolnavim ne dorim să ne treacă repede. Beneficiul principal al purtării unei măști de protecție respiratorie este filtrarea particulelor nocive din aer și, automat, prevenirea unui număr semnificativ de boli ale sistemului respirator. Spre exemplu, o mască FFP2 nu te protejează doar de o potențială contaminare cu Sars-Cov-2 sau virusul gripal, motiv pentru care acest tip de mască poate fi utilizat pentru a contracara un spectru larg de afecțiuni, începând din cadrul casnic, în timpul sesiunilor intensive de curățenie și până la activitățile industriale ce presupun degajari mari de particule.  Acronimul FFP2 provine din limba engleză, “Filtering Face Piece”, iar tradus mot-a-mot înseamnă “piesă facială filtrantă”. De asemenea, în terminologia oficială FFP2 este însoțit și de “semi-masca”. Acel “semi” nu se referă la faptul că măștile FFP ar fi mai prejos decât altele, ci se referă la faptul că acoperă doar nasul și gura, nu și ochii. În situația în care ar fi acoperit toată fața, s-ar fi numit masca completă (en. “full mask”). Descoperă aici mai multe despre diminuarea riscului de infectare în timpul purtării măștilor FFP2 și a celor medicale tip II și IIR cu trei straturi.

De ce purtăm masca? Pentru că, din nefericire, nu putem aprecia cu exactitate care ar putea fi impactul unei boli respiratorii asupra organismului, așadar un comportament preventiv, care presupune aplicarea unui set de măsuri ce asigură protecția organismului nostru, este de dorit. Aceste măsuri au rezultate, iar suma comportamentelor preventive generează o predictibilitate la nivel social și, automat, stabilitate economică. Nu de alta, dar știința medicală se bazează, printre altele, pe observație și măsurare, nicidecum pe aprecieri intuitive ale unui potențial impact asupra sănătății. 

Pentru fiecare tip de boală respiratorie există atât măsuri generale cât și măsuri specifice. Măsurile generale se concentrează pe căile generale de trasmitere a unei boli și pot fi relevante pentru un număr mai mare de afecțiuni comune unei zone (ex. spălarea mâinilor după atingerea suprafețelor din spațiile comune, potențial contaminate; evitarea atingerii fetei cu mâinile murdare, izolarea atunci când individul percepe o evoluție negativă a stării de sănătate etc., sau evitarea aglomerațiilor din spațiile închise), în vreme ce măsurile specifice au în vedere proprietățile respectivului agent patogen și modul în care poate fi contracarată o eventuală contaminare (ex. acoperirea nasului și gurii în timpul tusei sau strănutului, dezinfectarea tegumentelor după contactul cu lichide biologice, protejarea sistemului respirator prin purtarea unei măști filtrante FFP2 sau chirurgicale, vaccinarea etc.). Despre măștile filtrante, recomandate în decursul acestei pandemii de COVID19, s-au țesut mai multe teorii conspirative decât în jurul marilor evenimente istorice ale omenirii. Adevărul este însă că aceste dispozitive de protecție personală sunt eficiente în contracararea multor boli transmisibile prin aerosoli. Descoperă aici de ce performanța de filtrare a măștilor FFP2 și a măștilor medicale tip II și IIR nu poate fi egalată de măștile textile artizanale.

Virusurile nu “călătoresc” niciodată singure pe calea aeriană, fiind mai mereu atașate de diverse particule menite să le ușureze tranziția de la un organism la altul. Da, este adevărat că nu le percepem cu ochiul liber, însă nici nu trebuie, atât timp cât fizica funcționează în avantajul nostru în interiorul măștilor. Micile particule potențial patogene sunt mai mereu în ceea ce se numește mișcare Browniană, adică au mișcări haotice. În plus, având o greutate infinitezimală, cad pradă foarte ușor stucturilor întortocheate realizate de firele de polipropilena meltblown, care constituie straturile filtrante ale măștilor FFP2 și măștilor faciale de uz medical tip II și IIR. Aceste straturi au o încărcătură electrostatică ce atrage și blochează particulele sau agenții patogeni, realizând astfel filtrarea performată a aerului respirat.

admin

admin