Shopping Cart

Vacanțe fără griji – descoperă produsele care îți apară sănătatea în orice deplasare

Călătoriile și-au recăpătat, cel puțin în teorie, statutul de aventură, pe care îl aveau în trecutul îndepărtat. Exact ca pe vremuri, explorarea atentă a condițiilor de călătorie sau a realităților din locul de destinație au devenit necesare. Nu că ar fi fost vreodată inutile, însă înainte erau ușor de ignorat, pentru că totul părea sigur. Acum însă incertitudinea face parte din programul turistic și se intensifică atunci când tranzitezi multe țări, cât și atunci când zbori direct către alte meleaguri. Astfel, conflictul interior generează întrebarea firească: rămân sau plec în concediu pe alte meleaguri? Iată cum poți începe să regândești planul de vacanță.

Poate ai decis că 2021 este anul în care faci turul României cu mașina. Excelentă alegere! În această situație, orice s-ar întâmpla la nivel global, ai libertate de mișcare iar, cel puțin, nu vei rămâne blocat într-o țară străină. Pentru acest gen de călătorie, cu mașina prin țară, este bine să pui la îndemână, în bagaj, măștile de protecție respiratorie DR. YANN, ambalate individual, pentru a-ți proteja sănătatea, la fiecare oprire la benzinăriile de pe traseul tău. Spre deosebire de hoteluri și pensiuni, al căror ritm de ocupare a spațiilor de cazare este predictibil iar curățenia poate fi asigurată mai ușor, riscurile de contaminare sunt mai mari în spațiile închise și intens tranzitate precum benzinăriile sau aeroporturile, cu foarte puține pauze în care se pot realiza igienizarea și dezinfectarea suprafețelor și aerului. În funcție de gradul de protecție pe care îl dorești, poți alege, din categoria măștilor ambalate individual: ori măștile faciale de uz medical tip II, cu eficiență de filtrare bacteriană 98%, ori măștile filtrante FFP2, cu eficiență de filtrare bacteriană de 99%.

. Păstrează ambalajul individual pentru momentele în care depozitezi temporar masca sau când o arunci la gunoi. Odată ajuns la destinație, e bine să știi că hotelurile și pensiunile de pretutindeni, cel puțin în teorie, trebuie să respecte niște standarde de curățenie, iar lipsa activității i-a motivat pe mulți hotelieri să-și reordoneze prioritățile în sensul asigurării unui climat de încredere și siguranță. Pentru a asigura igiena la standardele dictate de gravitatea pandemiei, cât și în contextul râvnitului ritm susținut de ocupare cu turiști, este nevoie de soluții inteligente de curățenie, cu acțiune de spectru larg și care nu necesită asistența personalului hotelier. Nu strică să te interesezi dacă hotelurile și pensiunile in care îți faci rezervarea folosesc soluții de dezinfectare UVC, precum kit-ul Ianlux pentru sterilizarea aerului și suprafețelor cu lămpi UVC, cu intensă acțiune bactericidă, virulicidă și fungicidă. Aici găsești detalii despre viteza cu care lumina UVC sterilizează aerul si suprafețele unei încăperi.

Ești adeptul turismului individual și iubești apropierea de natură? Atunci poți închiria o vilă în regim privat, o auto rulotă sau poți încerca experiența de camping sau glamping. În acest caz este bine să citești atent recenziile lăsate de ceilalți turiști – te focusezi pe calificativele pe care turiștii le oferă practicilor de curățenie. 

Poate încet, încet ne vom mai relaxa pe subiect, căci știi ce… chiar nu-i poți cere unei “împrejurări neașteptate” să fie așteptată. Da, 2020 a fost un an sufocat de știri cu titluri alarmante, s-a discutat intens despre multiplele modificări pe care le vor suferi turismul, concediile ori vacanțele, odată ce aceste activități recreative vor fi premise fără restricții atât in țară, cat si în afara granițelor României. Însă cu toate că turismul s-a schimbat pe ici-colo și a suferit pierderi financiare majore, în fond și în cele ce privesc relația individuală cu deplasările de vacanță, dorul de ducă a căpătat contur pronunțat, iar rata accentuată de vaccinare ne invită pe toți să ne concretizăm planurile cu mai mult optimism.

Date oficiale cu privire la evoluția cazurilor de COVID-19 și a programului de vaccinare în România

https://datelazi.ro/

IATA Travel Centre

https://www.iatatravelcentre.com/world.php

Atenționări de călătorie în contextul răspândirii infecției cu COVID-19 – alte regiuni

https://www.mae.ro/node/51982

Atenționări de călătorie – Europa – COVID-19

https://www.mae.ro/node/51880

Dr Yann

Dr Yann