Întrebări frecvente despre măștile de protecție respiratorie

ianlux intrebari frecvente despre mastile de protectie respiratorie

Ce indică standardele sub care sunt fabricate măștile de protecție respiratorie? Care sunt diferențele dintre măștile de protecție respiratorie? Pe românește.

Producția măștilor faciale de uz medical tip IIR și tip II trebuie să respecte standardul SR EN 14683+AC:2019 și să fie avizate de Ministerul Sănătății, prin Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, aceste tipuri de măști fiind încadrate ca dispozitive medicale. Semi-măștile filtrante FFP2 N95 respectă standardul EN 149:2001+A1:2009, iar omologarea intră sub incidența Ministerului Muncii și Protecției Sociale, acest tip de mască fiind încadrat ca dispozitiv de protecție personală. Aceste standarde veghează asupra procesului de producție a echipamentelor individuale de protecție, categorie în care intra și măștile de protecție respiratorie.

Performanța de filtrare bacteriană garantată de măștile medicale tip II și IIR trebuie să fie, conform standardului anterior menționat, mai mare sau egală cu 98%. Performanța de filtrare bacteriană garantată de semi-măștile filtrante FFP2 trebuie să fie, conform standardului aplicabil menționat anterior, mai mare de 99%.

În plus, măștile faciale de uz medical tip IIR, cât și semi-măștile filtrante FFP2 N95 trebuie să fie realizate din mai multe straturi, trei, respectiv 5 straturi, unde unul dintre aceste straturi prezintă rezistență la stropire.

Specificațiile despre performanțele măștilor de protecție respiratorie trebuie validate prin teste tehnice, realizate de către un organism de evaluare a conformității, de ex. laboratoare acreditate. Testele tehnice verifică performanța produsului destinat protecției, în conformitate cu categoria de protecție în care este încadrat respectivul produs. 

Ce tip de mască trebuie purtată împreună cu viziera de protecție?

După cum puteți intui, scopul unei viziere de protecție este de… a proteja (fără a obstrucționa câmpul vizual) fața, mai precis căile respiratorii și ochii de lichidele ce pot fi degajate prin strănut, tuse, simpla respirație, sau în timpul procedurilor medicale. În vreme ce o mască facială de uz medical pentru protecție respiratorie, numită și mască chirurgicală ori mască medicală, acoperă gura și nasul și filtrează aerul inspirat și expirat, ochii rămân descoperiți, în prima linie.

Pentru creșterea gradului de protecție, viziera de protecție poate fi purtată împreună cu măști faciale de uz medical tip II (acest tip de mască nu este rezistent la stropire), cât și împreună cu măștile realizate din materiale rezistente la stropire (măștile tip IIR, FFP2 N95), în cazul meseriilor din prima linie, expuse în general unor riscuri greu de anticipat.

Măștile faciale de uz medical tip IIR și semi-măștile filtrante FFP2 sunt rezistente la stropire, oferă grade diferite de protecție 98%, respectiv 99% eficiență de filtrare bacteriană, și sunt în general indicate pentru meseriile cu un grad mare de expunere la risc. Măștile faciale de uz medical tip IIR și semi-măștile filtrante FFP2 sunt în general utilizate de profesioniștii din domeniul medical, din spitale, policlinici, cabinete medicale individuale, cabinete stomatologice, centrele de asistență socială, cămine pentru vârstnici etc.

În contextul unei pandemii, purtarea măștilor este însă recomandată în orice meserie în care distanțarea socială nu este posibilă, sau în care condițiile de contaminare mulți-sursă expun personalul unor riscuri greu de anticipat – protecția sănătății profesioniștilor din saloanele de înfrumusețare, frizerie, coafură, cosmetică, angajaților din taximetrie, ride-sharing, HORECA, servicii de livrare mâncare sau alte bunuri, servicii de curățătorie haine și oricare alte textile de uz personal.

În ce condiții pot depozita măștile chirurgicale?

Oricum le-am numi, măști chirurgicale, măști faciale de uz medical, măști medicale etc., sau generic măști de protecție respiratorie, acestea se depozitează în spații bine ventilate, cu umiditatea aerului controlată.

În practică, răspunsul la această întrebare depinde însă și de modalitatea de ambalare a măștilor de protecție respiratorie.

Dacă alegi o cutie de măști cu 50 bucăți, ambalate normal, atunci este indicat să fie păstrate în ambalajul original, să fie folosite cât mai curând de la desigilare și să nu fie manipulate cu mâinile murdare. În cazul în care, lunar, consumi mai puține măști, poți opta pentru cutiile cu același număr total de măști, însă ambalate câte 5 sau 10, sau chiar măști tratate UVC și ambalate individual, pe care le poți depozita fără grijă în geantă, rucsac, bagaj de mână etc..

În cazul depozitării temporare, deși s-a remarcat tendința agățării măștii la oglinda retrovizoare (în locul CD-ului care „apăra de radar” prin legendele urbane ale anilor 2000), această abordare nu este recomandată.  Sub nicio formă.

Este important de înțeles că măștile de protecție respiratorie depozitate necorespunzător se pot contamina, iar apoi pot constitui o sursă de contaminare. 

Când este mai bine să mă spăl pe mâini, înainte de a pune masca sau după ce dau jos masca?

În ambele situații este necesar. Motivele sunt, oarecum, diferite însă ținta principală este tot protecția sănătății. Microorganismele sunt …micro. Nu se văd cu ochiul liber și sunt peste tot în jurul nostru, unele inofensive, altele patogene. Cu unele, organismul nostru conviețuiește de mult, altele însă îl pun la grele încercări.

Spălarea mâinilor este necesară în oricare zi a vieților noastre.   

Este necesară spălarea mâinilor cu apă și săpun sau folosirea unui dezinfectant, pe bază de alcool 70 grade, înainte de a pune masca pentru a te asigura că nu ești tu prima sursă de contaminare a măștii și pentru a nu trăi cu un fals sentiment de protecție.

Este necesar să te speli pe mâini după înlăturarea măștii de protecție pentru a te asigura că nu ai purtat mască degeaba.

Este și mai necesar să pliezi atent masca și să o arunci în coșul de gunoi. Nu arunca masca la întâmplare pe stradă, păstrează curățenia mediului înconjurător în orice moment al vieții tale, în special în vremuri grele precum în timpul unei pandemii.

În următoarele zile vom continua lista de Întrebări frecvente despre măști.

admin

admin