Celălalt tip de măști din domeniul înfrumusețării

Industria serviciilor de înfrumusețare a fost grav afectată pe durata pandemiei, în special în perioadele de carantină totală. Ulterior, reluarea activității a fost condiționată de respectarea unui set rezonabil de reguli pentru protecția sănătății în aceste spații.

Una dintre aceste reguli dicta că atât specialiștii din domeniul înfrumusețării, cât și clienții trebuie să poarte măști de protecție respiratorie în perioada derulării serviciilor. Fapt care a contribuit la reducerea incidenței transmiterii agentului infecțios sars-cov-2, care a declanșat pandemia în 2020.

Recomandarea purtării măștilor de protecție respiratorie în interiorul saloanelor de înfrumusețare – în special în cele care oferă servicii de coafură și manichiură – nu este însă o noutate. Expunerea zilnică la substanțele nocive din vopselurile de par, la aerosolii inhalați în urma utilizării fixativului sau la chimicalele volatile ale ojelor, creste susceptibilitatea dezvoltării unor afecțiuni respiratorii în rândul personalului saloanelor de înfrumusețare. Un plus de grijă pentru sănătatea căilor respiratorii era necesar.

Cu toate că discuțiile despre bolile profesionale includ și afecțiunile dezvoltate de personalul saloanelor de coafură și manichiură, până în 2020 nu s-a emis vreo recomandare oficială în acest sens. Însă pentru profesioniștii din saloanele de înfrumusețare, această recomandare venită în parcursul pandemiei a fost binevenită, iar mulți dintre aceștia vor continua să poarte măștile de protecție respiratorie chiar și după încheierea pandemiei. 

În vreme ce pentru un utilizator obișnuit al ojelor, vopselurilor și fixativului de par expunerea pe timpul utilizării produselor nu reprezintă vreun pericol, sănătatea respiratorie a unui hair-stylist sau a unui tehnician de unghii va fi pusă la grea încercare din cauza caracterului cumulativ al efectelor nocive ale substanțelor; iar aceasta din urmă va fi încadrată la expunere ocupațională.

Protecția sănătății este așadar o activitate complexă, în care chiar și măștile de protecție respiratorie precum cele faciale de uz medical tip II și IIR, ori cele filtrante FFP2, pot ajuta în lipsa oricărui alt dispozitiv de protecție personală. Trebuie însă menționat ca fiecare dispozitiv de protecție personală are o funcție specifică, nu le va face pe toate, in consecință si alegerea acestora trebuie făcută in funcție de gradul de expunere (activitatea propriu-zisa si frecventa operațiunilor riscante) sau gradul de risc (substanțele riscante utilizate si condițiile de manipulare).

Mai departe, atât durata, cât și frecvența expunerii sunt două aspecte importante, cărora personalul și antreprenorii din acest domeniu al înfrumusețării le datorează atenție. Purtarea măștii de protecție respiratorie poate fi de folos la nivel individual cu condiția ca acest dispozitiv medical să fie utilizat corect (manipularea măștilor cu mâinile curate, schimbarea frecventă a măștilor etc), însă pentru a consolida sănătatea respiratorie, un ajutor major poate veni începând de la realizarea unor sesiuni frecvente de aerisire si pana la dotarea saloanelor de înfrumusețare cu instalații de expulzare a aerului viciat din interior.

De asemenea prin asocierea unei măști de protecție respiratorie cu viziera de protecție se poate realiza un scut protector împotriva particulelor minuscule degajate în aer de pilirea unghiilor. Iar nu in ultimul rând, prevăzând situația rezonabila in care un client poate uita masca de protecție, salonul le poate pune la dispoziție clienților măștile tip II sau FFP2, tratate UVC si ambalate individual.

Măștile faciale de uz medical pot apăra sănătatea respiratorie pe mai multe planuri decât se credea inițial. Poți achiziționa de aici măști de protecție respiratorie fabricate in Romania, testate si certificate conform standardelor in vigoare.

admin

admin