Evoluția măștilor de protecție respiratorie – formă și funcție

Cândva, demult, exista un singur tip de mască de protecție respiratorie, reprezentat de o simplă bucată de pânză. Cu timpul însă categoria măștilor de protecție respiratorie a evoluat și s-a diversificat enorm, atât ca formă, funcție, cât și performanță. 

Idealurile principale ale acestor dispozitive medicale au fost dintotdeauna filtrarea performantă și asigurarea confortului respirator. Materialele sunt cele care au făcut diferența odată cu trecerea timpului și acumularea experienței.

Schimbarea benefică a fost adusă de polipropilenă, extrem de maleabilă din punct de vedere al producției. Astfel s-au putut obține straturi de material cu densități diferite, care prin suprapunere creează o rețea de obstacole, cu proprietăți electrostatice și capacitate funcțională de a filtra aerul respirat, captând particulele nocive de dimensiuni din ce în ce mai mici.

Polipropilena nețesută *meltblown*, adică din fibre suflate, cu densitate  de 25 g/mp poate capta particulele mai mari de 3 microni, iar la densitate de 30 g/mp poate filtra confortabil și aerul, și poate reține și particulele cu dimensiuni cuprinse între 0.3 și 3 microni. Materialul nețesut obținut prin filarea directă a polipropilenei, numit *spunbond*, în general este folosit pentru interiorul și exteriorul măștilor. Ei bine, prin suprapunerea acestor tipuri de materiale se obțin măștile faciale de uz medical tip II , IIR , sau măștile filtrante FFP2 N95, cele mai cunoscute dispozitive medicale ale momentului.

Măștile contemporane au cunoscut o îmbunătățire considerabilă a performanțelor și datorită liniilor de producție automatizate, fapt care a mutat atenția și eforturile din etapele fabricației, concentrându-le pe cercetare și proiectare. Desigur, producția măștilor în line automatizată nu înseamnă că un om apasă pe un buton iar mașinăria își face treaba. Dacă linia de producție automatizată se ocupă, cu viteză și precizie matematică, de partea cantitativă, atunci setările și supravegherea atentă a etapelor de producție, realizate de tehnicienii Ianlux, sunt necesare și contribuie calitativ în procesul de fabricație.

Puteți urmări în clipul de mai jos, întregul proces de producție a măștilor faciale de uz medical. Iar aici descoperiți strat cu strat cum sunt fabricate măștile filtrante FFP2 N94.

admin

admin